Aceştia au fost mari făcători de minuni şi, după cum le spune şi numele, au vindecat oamenii fără ca să primească nici un fel de răsplată pentru aceasta. Ei s-au născut dintr-un tată păgîn şi o mamă creştină, undeva în Asia Mică. Ei au fost fraţi şi de sînge şi duhovniceşti. După moartea tatălui lor, maica lor, Teodotia, s-a închinat pe sine exclusiv fiilor ei cărora le-a dăruit cea mai aleasă educaţie creştinească, ea rămînînd pînă la moarte în desăvîrşită văduvie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiii ei au crescut şi s-au desăvîrşit cu vîrsta şi cu duhul, făcîndu-se rod ales, bucurie şi cinste vieţii maicii lor şi mai cu seamă făcîndu-se şi mari luminători ai lumii. Ei au învăţat arta medicală, dar pe oameni îi vindecau nu atît cu medicamentele, cît cu Numele Domnului şi Mîntuitorului lisus Hristos. Pentru aceasta ei nici nu primeau niciodată nici un fel de plată de la pacienţii lor, ci mai vîrtos împlineau cu dragoste cuvîntul Domnului: In dar aţi hiat, în dar să daţi (Matei 10 :8). Ei păzeau cu atîta scumpătate această rînduială a lor, încît odată Sfîntul Cosma sa tulburat mult văzînd că fratele lui, Damian, a acceptat trei ouă de la femeia Palladia pe care o vindecase de o boală. Pentru aceasta el a cerut ca după moartea lui să nu fie îngropat alături de fratele Damian. Dar Sfîntul Damian acceptase cele trei ouă nu pentru iubirea de plată, ci pentru că femeia aceea îl jurase să le accepte întru Numele Preasfmtei Treimi. Dar, după moartea celor doi fraţi sfinţi şi Doctori Fără de Arginţi, care s-a întîmplat în satul Fereman, ei tot alături unul de celălalt au fost îngropaţi, la poruncă dumnezeiască descoperită prin vedenie. Sfinţii fraţi şi Doctori Fără de Arginţi Cosma şi Damian au fost mari făcători de minuni şi în timpul vieţii lor şi după moarte. Un şarpe a intrat odată prin gura unui om care dormea, ajungîndu-i pînă în stomac. Dîndu-şi seama de aceasta, el ar fi murit în chinuri cumplite dacă nu ar fi invocat cu rugăciunea minţii, în ultima clipă, ajutorul Sfinţilor Cosma şi Damian, care 1-au izbăvit pe loc şi de moarte şi de vătămare. Astfel a preaslăvit Dumnezeu veşnic facerile de minuni ale acelora care pururea L-au preaslăvit pe El pe pămînt prin credinţă, curăţie şi milostivire.




PayPal