Aceşti sfinţi şi minunaţi mucencici, eroi ai Credinţei Creştine, au fost la început mari nobili de la curtea împăratului Maximian. împăratul însuşi îi cinstea foarte mult pentru vitejia, înţelepciunea şi loialitatea lor. Cînd a auzit însă că marii Serghie şi Vah sînt creştini, iubirea lui pentru ei s-a prefăcut în ură. La o mare festivitate idolească împăratul le-a cerut să vină şi să jertfească idolilor împreună cu el, dar Serghie şi Vah au refuzat aceasta pe faţă, înaintea întregii curţi. Negru de ură şi de furie, împăratul a poruncit atunci pe loc devestirea lor de însemnele demnităţii lor militare: centura, mantia, inelul cu pecete au fost smulse de pe ei, şi în loc au fost îmbrăcaţi în haine de femeie, împăratul a poruncit ferecarea lor cu zgarde de fier, şi aşa au fost purtaţi precum animalele în toată cetatea, ca să rîdă vulgul [poporul] de ei. Ei au fost după aceea trimişi la Antioh, guvernatorul Asiei, spre a fi torturaţi. Antioh dobîndise acel rang prin mijlocirea lui Serghie şi Vah, căci ei îl recomandaseră împăratului. Antioh i-a implorat să se lepede de Hristos şi să îşi salveze vieţile de la schingiuiri şi moarte de ruşine, dar Sfinţii au zis: „Nouă ne este tot una onoarea sau dezonoarea lumii, cinstea ei sau ruşinea, viaţa sau moartea. Noi către împărăţia Cerurilor căutăm." Antioh 1-a aruncat pe Serghie în închisoare şi a poruncit mai întîi chinuirea lui Vah. Slugile lui 1-au biciuit pe rînd, pînă cînd au zdrobit cu totul trupul mucenicului. Sfîntul suflet al lui Vah a ieşit astfel din trupul lui sfarîmat, şi a fost dus pe aripi de îngeri la Domnul. Sfîntul Vah a luat mucenicia în cetatea Barbalissos. Apoi a fost scos din închisoare Sfîntul Serghie, căruia i s-au pus în picioare încălţăminte de fier, căptuşite pe dinăuntru cu cuie. El a fost silit să mărşăluiască astfel pînă la cetatea Rozapha, din Siria, şi acolo i s-a tăiat capul. Sufletul lui s-a înălţat la ceruri unde a fost întîpinat de prietenul lui, Vah. Ei împreună au primit cununile neveştejite ale muceniciei, din Sfintele Mîini ale împăratului Hristos, Mîntuitorul şi Domnul. Aceşti doi minunaţi prieteni şi Cavaleri ai Credinţei au luat mucenicia cam pe la anul 303.




PayPal