Ciprian s-a strămutat din Cartagina la Antiohia, unde locuia preafrumoasa fecioara Iustina, împreună cu părinţii ei, Edesie şi Cleodonia. Edesie era popă idolesc, şi toţi ai casei lui erau păgîni. Dar după ce Iustina a intrat într-o biserică creştinească şi s-a luminat cu taina Sfintei Credinţe, ea cu harul lui Dumnezeu şi-a convertit ambii părinţi la Hristos. Toţi trei au fost botezaţi de către Optat, Episcopul. Ciprian însă era filosof şi vrăjitor cumplit şi vestit, care avea stăpînire asupra diavolilor şi se sfătuia cu căpeteniile lor. Un anume păgîn desfrînat din din Antiohia, pe nume Aglaid, voia cu orice preţ să pună stăpînire asupra fecioarei Iustina, înfierbîntat fiind de trupească şi drăcească patimă. Fecioara însă 1-a respins statornic şi categoric, şi de aceea Aglaid a apelat la ajutorul puternicului vrăjitor Ciprian. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli cumpliţi, care să o facă să se aprindă la rîndul ei de patimă pentru Aglaid, dar nu a izbutit nimic. Căci ea alunga aceşti demoni de la ea cu rugăciune, post aspru, şi semnul Sfintei Cruci pe care îl făcea asupra lor. în urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşearea în care se află şi puterea Sfintei Cruci, şi s-a botezat. El a fost hirotonit chiar întru preot, iar apoi Intru episcop. Paginii înnebuniţi de ură 1-au denunţat stăpînirii idolatre şi pe el, s: pe Iustina. Ambii au fost judecaţi la Damasc, torturaţi bestial, apoi decapitaţi la Nicomidia. Ei s-au încununat cu cununile slavei către sfîrşitul veacului al treilea.




PayPal