Acest Sfînt Foca a fost compatriotul Sfîntului Sfinţit Foca pomenit tot întru această zi [vezi mai sus]. El a avut o grădină în cetatea Sinope de la Marea Neagră, pe care o cultiva cu mîinile lui. El miluia pe toţi trecătorii cu roade din grădina lui, iar sufletele aceloraşi le miluia cu cuvîntul lui Dumnezeu. Dar un anume dregător prigonitor al creştinilor, auzind de el şi de faptele lui, a trimis acolo soldaţi care să îl ucidă. Sfîntul Foca i-a primit pe soldaţi cu atîta ospitalitate neprefăcută, încît aceştia nu au mai avut curajul să împlinească crima poruncită. Dar Sfîntul Foca nu i-a lăsat, ci i-a convins să-şi ducă misiunea pînă la capăt. La locul uciderii lui, deasupra sfintelor lui moaşte făcătoare de minuni, s-a ridicat o sfîntă biserică purtînd hramul numelui lui. Sfîntul Foca este cu deosebire cinstit de marinari, iar ajutorul lui îl cheamă toţi cei care călătoresc pe mare. Sfîntul Mucenic Foca Grădinarul a luat mucenicia la anul 320.




PayPal