Sfintul loan Teologul şi Evanghelistul a fost fiul lui Zevedei pescarul şi al Salomeei, fiica lui losif, logodnicul Preasfmtei Fecioare Măria şi Maica lui Dumnezeu. Chemat fiind de Domnul să îi urmeze Lui, el îndată şi-a lăsat la o parte mrejele pescăreşti şi, împreună cu fratele lui lacov, I-a urmat Domnului. De atunci şi pînă la sfîrşit, nedespărţit a rămas loan de Domnul. Cu Petru şi cu lacov, el a fost de faţă la învierea fiicei lui lair şi la Schimbarea la Faţă a Domnului. La Cina cea de Taină, el a fost Ucenicul Iubit care şi-a rezemat capul de pieptul Domnului. Cînd la Răstignire toţi apostolii se împrăştiaseră care încotro de frica iudeilor, doar acest loan şi cu Maica lui Dumnezeu au rămas nedespărţiţi de piciorul Crucii, pînă la sfirşit. loan ascultare a făcut de Domnul, şi a fost fiu Maicii lui Dumnezeu, după cuvîntul pe care i 1-a zis Domnul de pe Cruce. El a luat-o la casa lui pre Maica lui Dumnezeu, Preasfînta Fecioară Măria, şi a slujit-o ca un fiu, pînă la sfînta ei Adormire. După Sfînta Adormire, loan 1-a luat pe ucenicul său Prohor şi împreună au mers să predice Evanghelia în Asia Mică. El cel mai mult a vieţuit şi s-a nevoit la Efes. Prin cuvîntul lui plin de putere multă şi prin minunile lucrate întru Numele lui Hristos, el a adus la Adevărul Credinţei Creştine mult popor păgînesc. Prin predicarea lui, acest Sfînt Apostol a zguduit înseşi temeliile păgînismului. Plini de ură, paginii l-au legat şi 1-au trimis la Roma, înaintea împăratului Dometian. Dometian 1-a torturat şi 1-a biciuit, dar nici cumplita otravă vrăjitorească pe care a fost nevoit să o bea, nici grăsimea clocotită în care a fost aruncat, nu i-au putut face vreun rău. împăratul, îngrozit, a crezut că loan este un nemuritor, şi 1-a exilat în Insula Patmos. Acolo mai departe loan a adus la Domnul mulţime de popor păgînesc, botezîndu-i întru Numele Sfintei Treimi şi predicînd puternic cu cuvîntul şi cu minunile. El a întărit acolo minunat Biserica lui Dumnezeu, în Insula Patmos a scris Sfintul loan şi Evanghelia care îi poartă numele, şi Cartea Apocalipsei. în timpul împăratului Nero, care a graţiat la un moment dat toţi întemniţaţii şi exilaţii, a plecat şi Sfîntul loan din Patmos şi sa întors la Efes. El a mai trăit aici cîtăva vreme, întărind lucrarea sfinţeniei începută mai demult. El a fost în vîrstă de peste una sută ani cînd a plecat la Domnul. Cînd ucenicii au deschis la cîtăva vreme sfintul lui mormînt, ei nu au mai aflat trupul Evanghelistului înăuntru, în ziua de opt mai a fiecărui an, un praf ieşea din locul mormîntului lui, minunat de parfumat şi vindecător de toată boala şi neputinţa. După o viaţă lungă plină de nevoinţe cumplite şi de roade duhovniceşti bogate şi îmbelşugate, Ucenicul Iubit al Domnului, Sfîntul loan de Dumnezeu Cuvîntătorul, Stîlp şi Temelie al Bisericii lui Hristos, s-a mutat la locaşurile cele cereşti ale bucuriei Domnului său.




PayPal