Sfântul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti, lângă Tesalonic.

Viața Cuviosului Paisie

Nașterea în Farasa Capadociei

Starețul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Konița, o strigau Evlampia).

Copilăria în Konița

În Farasa, pe 7 august 1924, cu puțină vreme înainte de plecarea lor înspre Grecia (odată cu schimbul de populație de după primul război mondial), a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a pus la botez numele său. Pe 14 septembrie 1924 părinții lui ajunseră în portul Pireu. După ce au trecut prin multe greutăți și neajunsuri, zăbovind o scurtă vreme și în Kerkira, s-au stabilit în Konița, unde micul Arsenie a terminat școala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar.

În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie și prin însemnatul prinos de jertfă adus patriei, pe durata acțiunilor militare din timpului războiului civil. A fost lăsat la vatră în anul 1950.

Plecarea în Sfântul Munte

După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine și se stabilește definitiv în Athos (la Sfânta Mănăstire Esfigmenu) în 1953. Acolo, în 1954, a fost făcut rasofor și a luat numele de Averchie. În 1956, din pricina unor felurite situații, a fost silit să plece de la această mănăstire, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc și să meargă la Sfânta Mănăstire Filotheu, unde viețuia ca monah și un unchi de-al său.

Primirea îngerescului chip monahal

Pe 3 martie 1957, starețul lui l-a făcut "stavrofor", dându-i Schima mică cu numele de Paisie, în cinstea Mitropolitului Paisie al II-lea Cezareanul, cu care era și compatriot. În 1958 se mută la Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio – Konița, unde a rămas până în 1962. Prezența lui aici a fost binefăcătoare pentru întreaga regiune. În 1962, a plecat în peninsula Sinai și a locuit la Chilia Sfinților Galaction și Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte și s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de sfântul stareț Tihon, rus de neam, care se nevoia la Chilia Cinstita Cruce a Sfintei Mănăstiri Stavronikita. Acesta i-a dat Schima mare la 11 ianuarie 1966.

Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Suroti

În 1966, s-a îmbolnăvit și a fost internat mai multe luni în Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenței unor bronșectazii (dilatație a bronhiilor). Pe durata bolii l-au slujit măicuțele de la Mănăstirea Sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul din Suroti, care în acea vreme încă nu erau călugărițe. De atunci, simțind o mare recunoștință față de aceste surori, pentru sprijinul lor, s-a angajat să le ajute la însemnata lucrare duhovnicească pe care tocmai o începeau, ridicarea Sfintei Mănăstiri. Odată cu temeliile clădirilor, a pus și temeliile cele duhovnicești. Astfel, Starețul s-a legat mult de Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, pe care a iubit-o și pe care nu a părăsit-o nici după adormirea sa.

Revenirea în Sfântul Munte

Pe la sfârșitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) și s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovial, precum și la punerea bazelor duhovnicești ale noii obști. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul Starețului, cuviosul Tihon. L-a slujit în ultimele zile ale sale și, ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp (în 1 martie 1969) la Chilia Sfânta Cruce, unde a rămas până în 1979. În mai 1979, s-a înscris ca monah aparținând de Sfânta Mănăstire Kutlumuș și a preluat Chilia Nașterii Maicii Domnului – Panaguda, locul pe unde au trecut și au primit ajutor mii de suflete.

Îmbolnăvirea și ultimii ani ai vieții Cuviosului

Cam de prin 1988, a început să aibă probleme cu intestinul. Hemoragia sporea, atât în cantitate, cât și în frecvență, astfel încât în 1993 starea lui se înrăutățise mult. Situația a continuat până în octombrie 1993. Pe 4 noiembrie / 22 octombrie 1993, a ieșit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti. Acolo a rămas pentru puțin timp și a hotărât să se întoarcă în Sfântul Munte. În vreme ce se pregătea de plecare, starea sănătății sale s-a înrăutățit brusc. I s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros și s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătății sale s-a înrăutățit și mai mult din cauza metastazelor localizate la ficat și plămâni. Pe la sfârșitul lui iunie 1994, doctorii l-au anunțat că, omenește vorbind, îi mai rămăseseră cam două-trei săptămâni din viață.

Adormirea sa întru Domnul

Pe 12 iulie 1994, la ora 11 noaptea, într-o zi de marți, Starețul și-a dat cuviosul lui suflet în mâinile Domnului. A adormit și a fost înmormântat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic), potrivit dorinței sale. Mormântul său a devenit o nouă scăldătoare a Siloamului pentru mulțimile care vin zilnic aici într-un șuvoi nesecat.