Marţi este a treia zi de Paşti. Paştile marchează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Isus Cristos, ce a fost în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştilor marchează începutul anului ecleziastic creştin (există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştile) şi este o sărbătoare religioasă variabilă - care nu începe la o dată fixă - însă care începe obligatoriu într-o duminică: Ziua Domnului. Paştile sunt întotdeauna la o săptămână după Florii. Data Paştilor se stabileşte în funcţie de echinocţiul de primăvară. Paştile creştin durează 3 zile (cel evreiesc durează 8 zile şi aminteşte ieşirea Evreilor din Egipt). Paştile sunt în ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor” şi încheie Postul de 40 zile (cel mai lung şi mai aspru din cele 4 Posturi de durată ale ortodoxiei – celelalte 3 fiind Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). După scoaterea în Vinerea Mare din altarul bisericii a epitafului (broderie liturgică cu scena plângerii lui Isus Cristos de către cei apropiaţi), până duminica dimineaţa – de ziua Învierii – nu se trag clopotele, ci se bate toaca; dar nu moartea, ci Învierea Domnului este baza credinţei ortodocşilor. Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi, an de an, în Sâmbăta Mare, la ora 13 (la mormântul ce a fost al lui Isus Cristos). Crucea – singurul obiect creştin care nu se sfinţeşte, ea fiind aşa dintotdeauna – ca semn de deosebire a crestinilor faţă de cei de altă religie, aminteşte de răstignirea lui Isus Cristos, fiind cea mai puternică armă de apărare a creştinului; rostirea cuvintelor însoţitoare – „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” e şi rugăciunea cea mai scurtă / pentru împlinirea nevoilor. Curăţenia de Paşti coincide cu instalarea anotimpului reînvierii naturii, evidenţiind nevoia credincioşilor de a pune totul în ordine în case / de a se elibera de lucrurile inutile, aşteptând primăvara ca un semn de purificare, reprezentând o formă de revizuire a vieţii – în urma solicitării din timpul postului. (Tradiţia consumării cărnii de miel la Paşti datează de pe vremea lui Moise, care a introdus obiceiul cinei pascale iar numele îi provine din limba aramaică, care în română înseamnă „trecere”). Oul, cu coaja ce ascunde albuşul şi gălbenuşul – simbolizând sursa primordială a vieţii – se consideră că reprezintă pe Creatorul lumii: care produce tot şi conţine totul în sine; întrebuinţarea ouălor vopsite a fost dintotdeauna semnul după care se recunoşteau creştinii. Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Fiul Domnului înviat; de aceea, credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: „Cristos a înviat!” „Adevărat a înviat!” - până la Înălţarea Lui, 50 de zile după.




PayPal