El a fost ucenicul Sfintului Serghei din Radonej, şi umător lui la stăreţia mînăstirii. Năvălind paginii asupra Rusiei, Sfintul Nikon sa rugat lui Dumnezeu ca să izbăvească poporul cel creştinesc de urgia lor. Atunci i s-a arătat lui Sfintul Serghei din Radonej, însoţit de Sfinţii Petru şi Alexie (Mitropoliţi ai Moscovei, adormiţi în Domnul), care i-a zis să nu plîngă, căci năvălirea era prin îngăduinţa lui Dumnezeu şi spre binele poporului, că ea avea să treacă iar pacea să vină iar. Sfintul Nikon a refăcut Mînăstirea Sfintei Treimi şi a slujit ca pildă de nevoinţe aspre multora dintre fraţi. El s-a săvîrşit către Domnul în şaptesprezece zile ale lunii noiembrie, din anul 1426.




PayPal