|
|
Sf. Mucenic NestorLa vremea martiriului Sfîntului Dimitrie Izvorîtorul de Mir se afla la Tesalonic un tînăr pe nume Nestor, care învăţa cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta Credinţa Creştină de la Sfîntul Dimitrie, cel ce zăcea întemniţat. A fost atunci o perioadă în care împăratul Maximian organiza pentru distracţia mulţimilor obişnuitele festivităţi... Sf. Preacuvios Nestor CronicarulAcest sfînt a intrat ca monah în Mînăstirea Peşterilor din Kiev pe cînd a fost în vîrstă de şaptesprezece ani. Pe atunci stareţ al mînăstirii era încă slăvitul Sfînt Theodosie. Acest Peacuvios Nestor este cel care a însemnat prima istorie a poporului rus, în care a descris cu grijă şi faptele nevoinţelor duhovniceşti ale sfinţilor.... Sf. Andrei, Cneazul SmolenskuluiDin dragoste faţă de Hristos acest Andrei a lepădat toată slava cea lumească, toată deşertăciunea cea goală a lumii şi s-a ascuns, necunoscut de nimeni, într-o mînăstire, unde a fost paracliser timp de treizeci de ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1390. In anul 1540 s-au descoperit sfintele lui moaşte nestricate şi... Sf. Mucenite Capitolina si ErotiidaAcestea au fost pe vremea împaratului Diocletian si a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei. Capitolina de neam mare fiind si bogata, împartindu-si toata averea la saraci si iertându-si robii sai cu cinste, lua îndraznire si merse înaintea guvernatorului de s-a martu-risit ca este crestina. Si bagând-o în temnita, a doua zi au scos-o si i-au... *Свети мученик Марко и они с њимМарко и свети мученици са њим живљаху у свакој побожности, и свима проповедаху Христа. И тако многе неверне ка Господу обратише и крстише у име Оца и Сина и Светога Духа. Незнабошци их ухватише,... |