|
|
Sf. Mucenic Hieron şi a celor împreună cu dînsulSfîntul Ieron s-a născut în Tyana Capadociei dintr-o mamă foarte îmbunătăţită, pe nume Stratonika, care a fost oarbă. Fiul Ieron la rîndul lui a fost plin de rîvna Sfintei Credinţe creştine, slujindu-şi mama cea oarbă cu desăvîrşită dragoste de fiu. El din două motive nu a voit să intre în serviciul militar, ţinînd piept şi... Sf. Mucenici Thessalonika, Auct şi TavrionFecioara Thessalonika a fost fiica unui preot păgîn, pe nume Cleon, care era foarte bogat. Din pricina neclintitei ei credinţe în Hristos, tatăl ei a izgonit-o din casă şi din cetate. Doi cetăţeni de frunte ai oraşului, pe nume Auct şi Tavrion, 1-au înfierat pe Cleon pentru fapta lui mîrşavă, pentru a-şi fi dat astfel la chin greu propria... Sf. Cuvios Lazăr, cel din Muntele GalişiuluiLa ceasul naşterii lui casa în care s-a născut s-a umlut de lumină cerească. Mai apoi Lazăr şi-a părăsit satul lui din Magnesia şi a mers la Ierusalim, să cerceteze Locurile Sfinte, spre mîntuirea sufletului lui. Acolo el a fost tuns monah în Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit. După zece ani de nevoinţe în acea sfîntă mînăstire,... |