11 Nov 2025
Calendarul iulian:
29 Oct 2025
Pred. August Next
PayPal
Pred. 1826 Next


Sf. Mucenita Anastasia Romana

Sf. Mucenita Anastasia RomanaEa s-a născut la Roma dintr-o familie nobilă, dar a rămas orfană de ambii părinţi de la vîrsta de trei ani. Orfană fiind, ea a fost luată spre creştere într-o mînăstire de lîngă Roma, a cărei stareţă era Sofia, vestită prin marea înălţime vieţii ei duhovniceşti. De-a lungul celor şaptesprezece ani care au urmat, Monahia Anastasia...

Sf. Preacuvios Avramie Zăvorîtul şi a nepoatei lui de frate, Măria

Sf. Preacuvios Avramie Zăvorîtul şi a nepoatei lui de frate, MăriaAcesta a fost silit de părinţii lui să se căsătorească, dar în chiar ziua nunţii el a lăsat mireasă, părinţi şi casă şi toate lumeştile griji, şi s-a tăinuit în pustie, unde s-a nevoit întru desăvîrşită singurătate şi nevoinţe mari timp de cincizeci de ani. în tot acest timp el nu a ieşit din peştera lui decît de două...

Sf. Preacuvios Mucenic Timotei de la Mînăstirea Esfigmenu

Sf. Preacuvios Mucenic Timotei de la Mînăstirea EsfigmenuEl a fost din satul Kessana, din Tracia. El a fost bărbat căsătorit şi a avut două fiice. Soţia lui, căzută în mîinile tîlharilor turci, a trecut la Islam. Spre a îşi mîntui soţia din necuratul harem, Sfintul Timotei s-a prefăcut că este şi el musulman. După ce şi-a salvat soţia, a dus-o şi a închinoviat-o pe ea într-o mînăstire...

*Преподобни Аврамије Ростовски Чудотворац

*Преподобни Аврамије Ростовски ЧудотворацПреподобни отац Аврамије беше син благочестивих родитеља. У младости својој он остави своје родитеље и сав светски метеж, узе крст свој и последова Христу кога од свег срца заволе. Поставши монах,...

Sf. Cuvioase Ana

Sf. Cuvioase AnaAceasta Preacuvioasa Maica noastra Ana s-a nascut în Bizant, fiind fiica a unui diacon cucernic de la biserica Preasfintei Stapânei noastre Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherne, pe vremea împaratului Leon Isaurul, în anii 716. De aceea ramânând ea fara de parinti, se silea o matusa a ei sa o marite dupa vreun om cinstit, precum ceea ce pâna...


August 1826
DumLunMarMieJoiVinSam
  Cuvios Părintelui nostru Ştefan cel înalt
1
fără postul
Sf. Ilie, Patriarhul Ierusalimului, şi a Sf. Flavius, Patriarhul Antiohiei
2
peşte
Sf. Cuvioşi Simeon şi loan
3
fără postul
Sf. Muceniţe Marchella
4
ulei si vin
Sf. Sfinţit Mucenic Apolinarie
5
fără postul
Sf. Cuvios Plicarp, Egumenul Mînăstirii Peşterilor din Kiev
6
fără postul
Pomenirea Sfinţilor o sută şaizeci şi cinci de părinţi, de la al Cincilea Sinod Ecumenic
7
fără postul
*Свети Сава III српски
8
fără postul
Sf. O Sută Cincizeci şi Trei de Mucenici
9
ulei si vin
Sf. Mucenic Eustatie
10
fără postul
Sf. Mucenic Eustatie din Mtskheta
11
ulei
Sf. Cuvioasei Maici Anghelina
12
fără postul
Sf. loan Exarhul
13
fără postul
Sf. Nouă Mucenici
14
fără ulei
Sf. Fericitului Vasile, Nebunul întru Hristos de la Moscova
15
fără ulei
Sf. Mironosiţă Salomeea
16
fără ulei
Sf. Sfinţit Mucenic Cosma, Cel întocmai cu Apostolii
17
fără ulei
Sf. Nona
18
fără ulei
+++ Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
19
peşte
Sf. Mucenic Narcis, Patriarhul Ierusalimului
20
ulei si vin
*Свети Зосим Тумански
21
fără ulei
Sf. Mucenici Iulian şi Marchian şi a celorlalţi împreună cu dînşii
22
ulei si vin
Sf. Iron filosoful
23
fără ulei
Sf. Preacuvioşi Vasile şi Theodor de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
24
fără ulei
Sf. Sfinţit Mucenic Alexandru, Episcopul Comanelor
25
fără ulei
Sf. Cuviosului Părintelui nostru Serida [Avva Serid]
26
ulei si vin
Sf. Sfinţit Mucenic Marcellus, Episcopul Apamiei
27
ulei si vin
+++ Adormirea Maicii Domnului
28
fără postul
*Преподобни Рафаило Банатски
29
fără postul
Sf. Preacuvios Alipie Iconarul de la Mînăstirea Lavrei Peşterilor din Kiev
30
ulei
Sf. Sfinţit Mucenic Emilian, Episcopul cetăţii Trevi
31
fără postul
  
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for August , 1826 (Serbia)
03 Aug 1826 New Moon
10 Aug 1826 First Quarter
17 Aug 1826 Full Moon
25 Aug 1826 Third Quarter