20 Sep 2024
Calendarul iulian:
07 Sep 2024
Pred. Aprilie Next
PayPal
Pred. 2036 Next


Sf. Mucenic Sozont

Sf. Mucenic SozontEl s-a născut în Lycaonia. A fost păstor de oi şi a păzit toată legea lui Dumnezeu, învăţîndu-i şi pe ceilalţi, împreună-lucrători cu el şi prieteni, să facă la fel. El a văzut în vedenie că va sfîrşi ca mucenic al lui Hristos. Acela a fost timpul cînd Maximian era magistrat în Cilicia, şi îi prigonea sîngeros şi bestial...

Sf. Apostoli Evod şi Onisifor

Sf. Apostoli Evod şi OnisiforAceştia au fost din numărul celor Şaptezeci de Apostoli mai Mici. Sfîntul Ignatie Teoforul îl pomeneşte elogios pe Evod în Epistola lui către Antiohieni. Evod a fost ucenic al Sfîntului Apostol Petru, şi urmaş al său [al Sfîntului Ignatie] la cîrma Bisericii Antiohiei. însuşi Sfîntul Apostol Petru 1-a sfinţit episcop. Sfîntul Evod...

Sf. Mucenic Evpsihie

Sf. Mucenic EvpsihieEl a fost fiul lui Dionisie, senatorul. El a fost torturat bestial pentru Hristos, apoi aruncat în temniţă mai mult mort. Acolo a intrat la el îngerul Domnului care 1-a vindecat. Ieşind din temniţă, el şi-a împărţit toate averile lui: parte săracilor, parte celor care îl urau. El a fost apoi arestat din nou, şi a fost torturat bestial,...

Sf. Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului

Sf. Ioan, Arhiepiscopul NovgoroduluiEl a fost preot, şi a fost ridicat la treapta arhierească, ca Episcop al Novgorodului, la 1163. în timpul vieţii lui el a înălţat şapte biserici. El a văzut-o în vedenie pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, şi a căpătat mari puteri asupra diavolilor, pe care i-a şi silit să-1 slujească. El a salvat minunat Novgorodul de atacul a...


Aprilie 2036
DumLunMarMieJoiVinSam
  Sf. Mucenic Panhariu
1
fără ulei
Sf. Cuvios Nichita Marturisitorul, episcopul Apoloniadei
2
ulei
Sf. Serapion din Sidon
3
ulei
Sf. Cuvios Mucenic Eftimie
4
ulei si vin
*Свети преподобномученик Лука Једренски
5
ulei si vin
Sf.Cuvios Zaharia
6
ulei si vin
Sf. Mucenite Pelaghia, Teodosia şi Dula
7
peşte
Sf. Cuvios Vasile cel Nou
8
ulei si vin
Sf. Cuvios Pafnutie
9
fără ulei
Sf. Cuvios Ştefan Mărturisitorul
10
fără ulei
Sf. Cuvios loan Sihastrul
11
fără ulei
Sf. Euvula
12
ulei si vin
+++ Duminica Floriilor
13
peşte
Sf. Cuvios Procopie Cehul
14
fără ulei
Sf. mucenici si frati Amfian si Edesie
15
fără ulei
Sf. Mucenic Ulfian
16
fără ulei
Sf. şi Marea Joi
17
ulei si vin
+++ Sf. şi Marea Vineri
18
postul strict
Sf. şi Marea Sâmbătă
19
postul strict
+++ Invierea Domnului - Sfintele Pasti
20
fără postul
+++ A doua zi de Pasti - Mormantul gol
21
fără postul
+++ A treia zi de Pasti
22
fără postul
Pomenirea Celor Şase Mii de Sfinţi Mucenici din Georgia
23
fără postul
Sf. Mucenici Processus şi Martinian
24
fără postul
Sf. Cuvioasa Athanasia
25
fără postul
Sf. mucenita Tomaida
26
fără postul
Sf. mucenic Ardalion comediantul
27
fără postul
Sf. mucenite Vasilisa si Anastasia
28
fără postul
Sf. mucenici Leonid, Harisa, Nichi, Galini, Calida, Nunehia, Vasilisa si Teodora
29
fără postul
Sf. Cuvioşi Savatie şi Zosima
30
ulei
   
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for April , 2036 (Serbia)
03 Apr 2036 First Quarter
10 Apr 2036 Full Moon
18 Apr 2036 Third Quarter
26 Apr 2036 New Moon