|
|
+++ Inaltarea Sfintei CruciDouă evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţăfăcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfinta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita... Sf. Plachila, împărăteasaEa a fost soţia împăratului Theodosie cel Mare. Cu gîndul şi cu fapta, ea a fost o adevărată creştină. Ea a fost ajutătoarea vestită a nevoiaşilor şi bolnavilor. Cînd i s-a spus că faptele ei acestea nu sînt de nivelul ei imperial, ea a zis: „Se cuvine chemării imperiale să dăruieşti aur şi bani; iar dacă eu mă îngrijesc personal...
Sf. Cuvios Mucenic Macarie din TesalonicSfîntul Macarie acesta a fost ucenic al Patriarhului Nifon, pe cînd acesta se nevoia în liniştire la Mînăstirea Vatopedi, din Sfîntul Munte Athos. Sfîntul Macarie a dorit cu sete să ia cununa muceniciei pentru Hristos, şi a cerut binecuvîntarea Sfîntului Nifon pentru aceasta. Străvăzătorul Patriarh, văzînd că aceasta este voia lui... Sf. Cuvioase Măria din Tarscălătoreau spre Tars au rămas odată la hanul ei. Cînd Măria a vrut ca să îi întîmpine şi s-a apropiat de ei, monahii au certat-o şi au împins-o la o parte ca pe o necurată. Atunci Măria s-a tulburat, şia văzut iadul vieţii ei, şi s-a pocăit cu amar. Monahii au luat-o şi au dus-o la o mînăstire de femei, unde Măria s-a nevoit...
|
Martie 2046 | Dum | Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sam | | | | | 1 fără postul | 2 ulei si vin | 3 fără postul | 4 fără postul | 5 oua, lapte, brânza | 6 oua, lapte, brânza | 7 oua, lapte, brânza | 8 oua, lapte, brânza | 9 oua, lapte, brânza | 10 oua, lapte, brânza | 11 oua, lapte, brânza | 12 fără ulei | 13 fără ulei | 14 fără ulei | 15 fără ulei | 16 fără ulei | 17 ulei si vin | 18 ulei si vin | 19 fără ulei | 20 fără ulei | 21 fără ulei | 22 ulei si vin | 23 fără ulei | 24 ulei si vin | 25 ulei si vin | 26 fără ulei | 27 fără ulei | 28 fără ulei | 29 fără ulei | 30 fără ulei | 31 ulei si vin |
| If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
|
|