09 Nov 2025
Calendarul iulian:
27 Oct 2025
Pred. Martie Next
PayPal
Pred. 1936 Next


Sf. Mucenic Nestor

Sf. Mucenic NestorLa vremea martiriului Sfîntului Dimitrie Izvorîtorul de Mir se afla la Tesalonic un tînăr pe nume Nestor, care învăţa cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta Credinţa Creştină de la Sfîntul Dimitrie, cel ce zăcea întemniţat. A fost atunci o perioadă în care împăratul Maximian organiza pentru distracţia mulţimilor obişnuitele festivităţi...

Sf. Preacuvios Nestor Cronicarul

Sf. Preacuvios Nestor CronicarulAcest sfînt a intrat ca monah în Mînăstirea Peşterilor din Kiev pe cînd a fost în vîrstă de şaptesprezece ani. Pe atunci stareţ al mînăstirii era încă slăvitul Sfînt Theodosie. Acest Peacuvios Nestor este cel care a însemnat prima istorie a poporului rus, în care a descris cu grijă şi faptele nevoinţelor duhovniceşti ale sfinţilor....

Sf. Andrei, Cneazul Smolenskului

Sf. Andrei, Cneazul SmolenskuluiDin dragoste faţă de Hristos acest Andrei a lepădat toată slava cea lumească, toată deşertăciunea cea goală a lumii şi s-a ascuns, necunoscut de nimeni, într-o mînăstire, unde a fost paracliser timp de treizeci de ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1390. In anul 1540 s-au descoperit sfintele lui moaşte nestricate şi...

Sf. Mucenite Capitolina si Erotiida

Sf. Mucenite Capitolina si ErotiidaAcestea au fost pe vremea împaratului Diocletian si a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei. Capitolina de neam mare fiind si bogata, împartindu-si toata averea la saraci si iertându-si robii sai cu cinste, lua îndraznire si merse înaintea guvernatorului de s-a martu-risit ca este crestina. Si bagând-o în temnita, a doua zi au scos-o si i-au...

*Свети мученик Марко и они с њим

*Свети мученик Марко и они с њимМарко и свети мученици са њим живљаху у свакој побожности, и свима проповедаху Христа. И тако многе неверне ка Господу обратише и крстише у име Оца и Сина и Светога Духа. Незнабошци их ухватише,...


Martie 1936
DumLunMarMieJoiVinSam
Sf. Mariamna, sora sfantului Apostol Filip
1
ulei si vin
Sf. Agapit, episcopul cetatii Sinau
2
ulei si vin
Sf. Cuvios Ravula
3
fără ulei
Sf. Agaton, papa al Romei
4
fără ulei
Sf. Gheorghe, episcopul Amastridiei
5
fără ulei
Sf. Cuvios Atanasie, Marturisitorul
6
fără ulei
Sf. Cuvios Mucenic Damian
7
ulei si vin
Sf. Cuvios Erasm din Pecerska
8
ulei si vin
Sf.Cuvios Pafnutie de la Kefala
9
ulei si vin
Sf.Nou Mucenic Ioan Calfa
10
fără ulei
Sf. Mucenic Iulian
11
fără ulei
Sf. mucenita Chirana, din Tesalonic
12
fără ulei
Sf. Cuvios Varsanufie
13
fără ulei
Sf. Mucenita Antonina
14
ulei si vin
Sf. Muceniţe Eutalia
15
ulei si vin
Pomenirea Sf. Necunoscute
16
fără ulei
Sf. lacob Postitorul
17
fără ulei
Sf. mucenic Ioan Bulgarul
18
fără ulei
Sf. Cuvios Arcadiu
19
fără ulei
Sf. Cuvios Emilian
20
fără ulei
Sf. Sfinţit Mucenic Teodorei
21
ulei si vin
Sf. Chesarie
22
ulei si vin
Sf. Cuvioasa Anastasia
23
fără ulei
Sf. Cuvios Grigorie Sinaitul
24
fără ulei
Sf. Cuvios Grigorie Dialogul, episcopul Romei
25
ulei
*Свети мученик Александар
26
ulei
Sf. Teognost
27
ulei si vin
Sf. Mucenic Nicandru din Egipt
28
ulei si vin
Sf. mucenic Iulian cel din Cilicia
29
ulei si vin
Sf. Mucenic Marin
30
fără ulei
Sf. Cuvios Anania, Făcătorul de Minuni
31
fără ulei
    
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
PayPal



Moon phases for March , 1936 (Serbia)
08 Mar 1936 Full Moon
16 Mar 1936 Third Quarter
23 Mar 1936 New Moon
30 Mar 1936 First Quarter