Sfîntul Foca încă din tinereţile lui s-a deprins cu toată creştineasca virtute. Ca episcop al cetăţii lui de baştină, adică al Sinopei cea de lîngă Marea Neagră, el a întărit credinţa adevăraţilor credincioşi cu pilda vieţii şi cu dumnezeieştile cuvinte ale gurii lui, scoţînd pe mulţi închinători la idoli din întunericul...
Acest sfînt proroc a trăit cu mai bine de opt sute de ani înainte de Hristos. Sfînta Tradiţie zice că el a fost fiul văduvei din Sarepta Sidonului, pe care Prorocul Ilie 1-a înviat din morţi. Prin aceea că a fost înghiţit de o balenă uriaşă [un chit] în al cărei pîntece a stat trei zile şi trei nopţi, el a închipuit cele trei zile...
Acest Sfînt Foca a fost compatriotul Sfîntului Sfinţit Foca pomenit tot întru această zi [vezi mai sus]. El a avut o grădină în cetatea Sinope de la Marea Neagră, pe care o cultiva cu mîinile lui. El miluia pe toţi trecătorii cu roade din grădina lui, iar sufletele aceloraşi le miluia cu cuvîntul lui Dumnezeu. Dar un anume dregător prigonitor...
Sfîntul Cosma se trăgea dintr-o familie nobilă din Bulgaria. Cînd părinţii lui au voit să-1 însoare, Sfîntul Cosma s-a refugiat la Muntele Athos. El a fost sihastru şi mare făcător de minuni. El s-a nevoit cu toate nevoinţele pustniceşti într-o peşteră de lîngă Mînăstirea Zografu. Preasfînta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat...
Acesta a fost un Plăcut al lui Dumnezeu care s-a nevoit şi s-a săvîrşit în veacul al şaselea.
Sf. lonă Presbiterul
Acest Sfînt lonâ a fost tatăl Sfîntului Theofan, Scriitorul de Canoane şi al Sfîntului Theodor Scrisul. El a fost făcător de minuni, şi s-a
săvîrşit către Domnul la Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit, în veacul al nouălea.
Februarie 2132
Dum
Lun
Mar
Mie
Joi
Vin
Sam
1 fără postul
2 fără postul
3 fără postul
4 fără postul
5 fără postul
6 ulei
7 fără postul
8 ulei
9 fără postul
10 fără postul
11 oua, lapte, brânza
12 oua, lapte, brânza
13 oua, lapte, brânza
14 oua, lapte, brânza
15 peşte
16 oua, lapte, brânza
17 oua, lapte, brânza
18 fără ulei
19 fără ulei
20 fără ulei
21 ulei si vin
22 fără ulei
23 ulei si vin
24 ulei si vin
25 fără ulei
26 ulei si vin
27 fără ulei
28 fără ulei
29 fără ulei
If You liked our Work and effort then please consider to make a kind donation:
If you like our project and you are satisfied with our work and effort, please consider making a donation that would help us to survive on the Internet and in further development of the project.
There are many other ways to help...